UPDATE 16:00 Denis Alibec este oficial jucătorul Astrei, pentru următorii patru ani și jumătate. Liderul din Liga 1 a anunțat transferul vârfului de 23 de ani prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial.
„Atacantul Denis Alibec a semnat, miercuri, un contract valabil pentru următoarele patru sezoane și jumătate cu liderul Ligii I – Astra.
În vârstă de 23 de ani, acesta a fost cumpărat definitiv de către clubul finanțat de Ioan Niculae, de la Inter Milano.
În cariera sa, Alibec (internațional român de seniori, tineret și juniori) a evoluat pentru echipele Farul Constanța, Inter Milano, Mechelen, Viitorul Constanța și Bologna (ultima sa legitimare), urmând să se alăture luni lotului pregătit de Daniel Isăilă, care se va reuni în vederea deplasării în cantonamentul din Spania.
Bun venit Alibec!”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Astrei.
Denis Alibec va fi, aproape sigur, fotbalistul Astrei din această primăvară. Oficialii giurgiuvenilor și omologii de la Inter s-au înțeles în privința detaliilor contractuale, în acest moment doar semnătura vârfului de 23 de ani lipsind de pe noul contract.
Totuși, acest lucru pare a fi în acest moment o simplă formalitate, dacă este să ne ghidăm după spusele agentului său, Victor Becali. Acesta a dezvăluit faptul că liderul Ligii 1 îl va cumpăra definitiv pe atacant, care va deveni unul dintre fotbaliștii cu salariile cele mai mari din Liga 1.
„S-au înțeles la un transfer definitiv, nu se mai pune problema ca Alibec să fie plătit de Inter. Astra îi va plăti salariul pe care îl avea la Inter. Poate mai lasă și jucătorul, deci nu este o problemă. Dacă s-au înțeles, înseamnă că jucătorul e mulțumit„, a dezvăluit Victor Becali la Dolce Sport.
650.000 este cota de piață a lui Alibec, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de
17.500 euro/lună primea vârful român la Inter, astfel că Astra îi va oferi unul dintre cele mai bune contracte din Liga 1. Doar Cadu este în acest moment remunerat cu o sumă mai mare de 210.000 de euro.
Alibec, 22 de ani, a mai jucat la Farul, Mechelen și Viitorul Constanța. Fotbalistul a fost dorit în vară de Steaua, roș-albaștrii interesându-se și în această perioadă de posibilitatea de a-l achiziționa. Totuși, salariul lui a fost considerat unul prea mare de oficialii campioanei, care au renunțat la această pistă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER